Rase de caini - ogarii - Chart Polski (ogarul polonez)

standard fci nr. 333 tara de origine : polonia talia : femele 68 – 75 cm* masculi 70 – 80 cm* standardul rasei a fost oficial acceptat în polonia, tara de origine, în anul 1986. fci a omologat rasa doar în 1990. un autor rus susține ca chart po... Citeste întregul articol

Levrierii (ogarii)

ogarii, datorita conformației corpului, adaptata la viteza, sunt excelenți câini de curse și de vânătoare. toate rasele de ogari au caracteristici asemănătoare: cap alungit, corp suplu, torace dezvoltat, talie îngusta, osatura fina și picioare lun... Citeste intregul articol

Ogarul Englez (Greyhound)

ogar englez greyhound levrier anglais a poil ras descinde din timpuri preistorice, când omul avea nevoie de un câine rapid pentru a vana. mai târziu, arcul și apoi pușca au înlăturat aceasta necesitate, dar greyhoundul și-a păstrat in... Citeste intregul articol

Clasificarea raselor canine pe grupe

rasele de caini sunt impartite in mai multe grupe in functie de caracteristici si utilitate - specialistii chinologi le catalogheaza dupa cum urmeaza:   grupa i: ciobanesti, de paza, protectie si utilitari grupa a ii-a: de paza si protec... Citeste intregul articol

Tipuri de pat pentru caine

unde doarme cainele nostru? este evident ca patul nostru sau canapeaua sunt si ele optiuni dar nu sunt intotdeauna alegerea ideala. cainele are nevoie sa se retraga si sa se relaxeze intr-un refugiu confortabil, pe care sa il recunoasca drept "l... Citeste intregul articol

Exteriorul cainelui – capul si gatul

in functie de rasa, cainele prezinta o mare varietate a aspectului exterior. aceasta se datoreaza atat factorilor ereditari, cat si conditiilor mediului inconjurator si naturii serviciilor pentru care cainele este destinat. forma, dimensiunile, as... Citeste intregul articol

Rase de caini - ogarii - Ogarul Afghan (Afgan)

standard fci nr. 228atalia : femele 63 – 69 cm masculi 68 – 74 cm ogarul afghan are o istorie foarte bogata, primele surse sigure datând din 1813: este vorba de un tablou reprezentand un “meenah de jahur” cu arc si sageti, insotit de un afghan.... Citeste intregul articol

Rase de caini – Foxhound

foxhound englezesc foxhound-ul englezesc este o rasa veche, create la mijlocul secolului al 15-lea prin incrucisarea cainelui staghound cu ogari, terrieri si chiar buldogi. au rezultat exemplare de caini cu o iuteala exceptionala, parcurg... Citeste intregul articol

Rase de caini - ogarii - Barzoi

standard f.c.i. nr. 193tara de origine : rusia talia : femele 68 – 78 cm masculi 75 – 85 cm daca in vestul europei, “barzoi” desemneaza rasa propriu-zisa, in rusia acelasi cuvânt este numele generic pentru toti ogarii (numele rasei fiind “rsuska... Citeste intregul articol

Ogar Irlandez – Irish Wolfhound

acesti ogari au ajuns in irlanda si in anglia adusi de celti, care ii foloseau la vanatoarea de lupi; au jucat un rol important in evolutia civilizatiei engleze. oliver cromwell a adunat toti cainii din aceasta rasa si a organizat vanatori giganti... Citeste intregul articol

Exteriorul cainelui – Trunchiul

principalele regiuni ale trunchiului sunt: greabanul – partea superioara a spatelui, la baza gatului. este punctul cel mai inalt al cainelui si, de aceea, aici se masoara inaltimea (talia) animalului. spinarea – este delimitata inainte ... Citeste intregul articol

Saint Bernard

este una din cele mai cunoscute rase, avand ca stramos dogul tibetan; omul de stiinta keller sustine ca acest dog s-a raspandit in nepal si india, apoi in china; mai tarziu a trecut in orientul apropiat. s-au gasit in assiria diferite basoreliefur... Citeste intregul articol

Pagina 1 din 1

Saint Bernard

Este una din cele mai cunoscute rase, avand ca stramos Dogul tibetan; omul de stiinta Keller sustine ca acest dog s-a raspandit in Nepal si India, apoi in China; mai tarziu a trecut in Orientul Apropiat. S-au gasit in Assiria diferite basoreliefuri, vechi de peste 2500 de ani, pe care sunt infatisati caini cu par scurt, car au o asemanare perfecta cu Sain Bernardul de astazi. Este cunoscut in Egipt din epoca faraonilor. Razboaiele si relatiile comerciale din timpul lui Alexandru cel Mare au adus acest caine, peste Grecia si Italia, in Europa centrala. In Elvetia a fost adus de colonistii romani, care-l foloseau la paza proprietatilor lor. Prin incrucisari cu cainii din Muntii Alpi s-a obtinut un exemplar deosebit, Saint-Bernardul de astazi. La inceput, s-a stabilit in cantoanele Waadt si Wallis, unde cainii au trait, mai mult sau mai putin izolati, in tot cursul Evului Mediu, prezenta lor fiind dovedita de picturile si sculpturile care au ramas din acele timpuri. De-abia in anii 1650 – 1670 a fost luat de calugarii de la spitalul din muntele Saint Bernard – de unde i se trage si numele, dresat si utilizat la salvarea oamenilor de sub avalanse. Aici s-a dezvoltat sub grija si ocrotirea acestor calogari si s-a raspandit apoi in toata Elvetia, in Austria, Italia, Franta, Anglia, Canada, S.U.A. Etc. Un caine din aceasta rasa, pe numele sau Barry, a salvat, in decursul a 12 ani de viata, patruzeci de vieti omenesti. In semn de omagiu, dupa moarte, Barry a fost impaiat si astazi poate fi vazut in Muzeul de Stiinte Naturale si Istorice din Berna. Saint Bernardul sau Bernardinerul a fost numit si “Cainele de Barry”, cuvantl bari, in dialectul local insemnand urs.

Saint Bernardul este un caine de munte, de talie mare, puternic, musculos si viguros, cu capul mare, impozant, cu pliuri ca-i brazdeaza fata, cu privirea deosebit de inteligenta, uneori serioasa, alteori trista, dar niciodata rautacioasa. Urechile sunt fixate sus si indoite se lipesc de obraz formand un triunghi usor rotunjit si alungit. Totul exprima vigoare si noblete. Spatele este drept si foarte lat, pieptul puternic, bine rotunjit, umerii inclinati si lati, membrele foarte solide. Coada, lata si puternica la baza este lunga si atarna dreapta sau cu varful cozii putin indoit.

Aceasta rasa se prezinta in doua varietati care au aceleasi caractere morfologice, deosebindu-se numai prin aspectul si lungimea parului: una cu par lung, mai putin des, neted, putin ondulat, inspre sale si crupe ceva mai ondulat, si alta cu par scurt, aspru, des si bine lipit de corp, la baza cozii oarul fiind mai des si mai lung.

Cu o alura nobila, Saint Bernardul are un temperament bland si un caracter vesel. Dotat cu simt olfactiv deosebit, este curajos, devotat si afectuos cu stapanul si, mai ales, cu copiii.

Folosit la inceput ca paznic al locuintelor, mai tarziu, datorita puterii, simtului sau remarcabil de orientare si calitatilor olfactive, a fost dresat si utilizat la salvarea oamenilor prinsi sub avalanse sau rataciti in munte, pe care ii gaseste, le semnaleaza prezenta sau ii conduce pe rataciti spre locuri sigure. Este de asemenea un foarte bun cane insotitor.

Inaltime

Mascul – 70 cm

Femele – 65 cm

Greutate

Mascul/Femela – 55 – 80 kg

Culoarea parului:

Rosu cu alb, alb-rosu; toate nuantele de rosu in pete; rosu, galben, brun; pete albe pe bot, piept, labe, abdomen si ultima treime a cozii; o pata alba pe frunte si pe bot – acestea sunt caracteristicile rase.

exterior caine trunchi

Exteriorul cainelui – Trunchiul

Principalele regiuni ale trunchiului sunt:

Greabanul – partea superioara a spatelui, la baza gatului. Este punctul cel mai inalt al cainelui si, de aceea, aici se masoara inaltimea (talia) animalului.

Spinarea – este delimitata inainte de greaban, inapoi de sale si lateral de coaste. Spinarea poate fi lunga, scurta si potrivit de lunga; larga, ingusta si potrivit de larga; dreapta, lasata, inseuata si convexa (spinare de crap). Este de preferat spinarea dreapta, potrivit de lunga si de larga, musculoasa.

Salele – trebuie sa fie elastice si musculoase, drepte si largi, cu exceptia Ogarilor la care salele sunt usor boltite.

Crupa – este situata inapoia salelor si are ca baza anatomica osul sacral, oasele bazinului si muschii fesieri. Ea prelungeste regiunea lombara. Poate fi dreapta sau orizontala (la Terrieri), oblica (la Ciobanesti) si tesita (la Levrieri); lunga, larga, rotunda sau ingusta. Este preferabil sa fie lunga, suficient de larga (in special la catel) oblica si bine imbracata cu muschi.

Pentru aprecierea unui caine, din punct de vedere al exteriorului, trebuie sa cunoastem nu numai regiunile corporale cu caracteristicile lor naturale, ci si diferitele dimensiuni ale acestuia, pe care le vom aprecia executand diferite masuratori.

In functie de diferitele proportii in care se fac masuratorile regiunilor corporale, aspectul general al cainelui se refera la inscrierea intr-o tipologie.

• Tipul longilin – formele sunt alungite, corpul este zvelt, format pentru curse: unghiul dintre spata si humerus este inchis (Ogari).
• Tipul mediolin – formele sunt echilibrate, corpul este proportionat (Caniche)
• Tipul brevilin – caine robust, format pentru aparare si tractiune, cu unghiul dintre spata si humerus deschis; formele corpului sunt compacte, adunate (Bulldogul).

Toracele are un volum limitat de coloana vertebrala, coaste si stern. Intersecteaza trei dimensiuni: inaltimea, lungimea si largimea.

La cainii mediolini, intre aceste dimensiuni este o proportie perfecta. La cainii longilini, toracele se aplatizeaza dar creste in lungime si inaltime. Coastele sunt articulate oblic la coloana vertebrala; cainele are aspectul alungit. La cainii brevilini, largimea toracelui este aproape egala cu inaltimea, iar coastele se insira pe coloana vertebrala perpendicular, ceea ce ii da un aspect adunat.

Coada are ca baza anatomica vertebrele coccigiene. Ea este un “ornament” al cainelui si, prin pozitia pe care o are arata starea acestuia: frica, bucurie, activitate, repaos etc. Toti cainii isi manifesta placerea si bucuria prin miscarea puternica a cozii. Coada ajuta si la mentinerea echilibrului la mers, cu deosebire la intoarcerile bruste. Coada poate fi prinsa sus, prinsa jos, sau normal. Directia cozii este in functie de rasa si de dispozitia cainelui. Se intalnesc situatii cand exista defecte de osificare sau slabiciune musculara, care duc la un port defectuos al cozii.

La unele rase se obisnuieste amputarea cozii, operatie care are mai mult valoare estetica si se practica din ce in ce mai putin.

Membrele anterioare au ca baza anatomica urmatoarele oase: spata (pentru umar), humerusul (pentru brat), radius si cubitus (pentru antebrat), oasele carpiene (pentru genunchi), metacarpul (pentru fluierul piciorului) si falangele (pentru laba).

Umarul are ca baza anatomica spata, dar este legat functional si de humerus, deci de brat. Umarul este scurt si foarte oblic la cainii longilini, care au unghiul dintre spata si humerus foarte inchis si care, in consecinta, au fuleul mare.

La cainii brevilini, umarul este scurt si gros, cu unghiul deschis.

Bratul este prins in acelasi grup functional cu spata.

Antebratul. Importanta este articulatia dintre brat si antebrat. Aceasta articulatie trebuie sa aiba o pozitie fixa fata de torace. Daca pozitia este modificata se vor produce defecte de aplomb la mambrele anterioare.

Articulatia prea lipita de torace va determina o rasucire a membrelor in afara; daca este prea departata de torace, membrele anterioare se vor rasuci inauntru.

Antebratul trebuie sa aiba o directie verticala. De obicei antebratul este afectat de rahitism si se poate curba.

Genunchiul este preferabil sa fie larg si mobil. Se produc deseori defecte ale genunchiului din cauza oboselii sau a retractiei unor tendoane; in aceste situatii genunchiul este impins in afara (arcat).

Metacarpul este foarte scurt si uneste genunchiul cu laba.

Laba. La membrul anterior, cainele are cinci degete. La unele rase, degetele sunt unite cu o membrana si au un aspect palmat, in special cainii care traiesc in locuri cu zapada. Forma labei este alungita la cainii longilini si rotunjita la brevilini. Pe talpa exista niste pernite – cuzinetul plantar – care amortizeaza socul de la sol prin elasticitatea sa. Cuzinetul plantar este format din mai multi tuberculi: tuberculul plantar sau centrul si tuberculii digitali.

Membrele posterioare

Sunt organele principale de propulsie a cainelui. Sunt prevazute cu oase groase si mari, articulatii largi si musculatura puternica. Membrele posterioare au ca baza anatomica urmatoarele oase: femurul (pentru coapsa), tibia si peroneul (pentru gamba), oasele tarsiene (pentru jaret), metatarsiene (pentru fluierul piciorului) si falangele (pentru laba). Articulatiile mai importante sunt articulatia grasetului, femuro-tibio-rotuliana si articulatia jaretului, formata din oasele tarsiene (articulatia tibio-tarsio-metatarsiana).

Coapsa difera ca forma si marime, dupa rasa cainelui si este foarte puternica si musculoasa la rasele longiline. La rasele mai sedentare, musculatura nu este evidentiata datorita grasimii.

Jaretul este un punct important in sprijin si in forta propulsiva a cainelui. Trebuie sa fie uscat, larg, puternic, mobil, cu osul calcaiului lung si indreptat inapoi, formand un unghi de 135 – 150 grade. Jaretul este locul unde apar numeroase defecte. Jaretul drept este caracterizat printr-un unghi prea deschis, iar jaretul flexat printr-un unghi prea inchis.

Fluierul piciorului (tarsul) trebuie sa fie puternic, lung si uscat, in pozitie cat mai apropiata de cea verticala.

Laba (metatarsul) la membrele posterioare sunt 4 degete; la numeroase rase apare si degetul suplimentar, atrofiat, cunoscut sub denumirea de pinten. Laba trebuie sa fie bine dezvoltata, larga, iar degetele sa fie usor curbate, scurte, stranse unul langa altul, cu unghii tari. Ca si la membrele anterioare, degetele lungi si labartate, formand asa zisa laba de iepure constituie un defect.

Aplomburile. Aplombul este directia membrelor – data de directia fiecarei raze osoase – atunci cand animalul sta pe un plan orizontal, in picioare. Ca sa apreciem exact directia membrelor, imaginam niste linii verticale care, pentru membrele anterioare pleaca de la punctul umarului (al spetei), la sol si pentru memprele posterioare pleaca de la punctul fesei la sol. In general, aplomburile la caini nu variaza de la o rasa la alta. Pentru a aprecia aplombul, animalul trebuie privit din fata, din spate si din profil. Cainele are aplomb corect cand membrele sale nu prezinta devieri de la verticala.

Irish Wolfhound

Ogar Irlandez – Irish Wolfhound

Acesti ogari au ajuns in Irlanda si in Anglia adusi de celti, care ii foloseau la vanatoarea de lupi; au jucat un rol important in evolutia civilizatiei engleze. Oliver Cromwell a adunat toti cainii din aceasta rasa si a organizat vanatori gigantice pentru distrugerea lupilor care napadisera Anglia. Dupa disparitia lupilor, acesti caini au inceput sa decada si aproape au disparut. De abia in secolul 19, datorita capitanului englex Graham, care s-a ocupat intens de dezvoltarea si perfectionarea rasei, dupa mai multe selectionari atente si prin aport de sange al unor caini din rasele Levrier irlandez si danez, s-au obtinut exemplare puternice, apte pentru vanataoarea animalelor mari.


Este un caine de talie foarte mare, masiv, construit puternic, totusi suplu in miscari.

Este deosebit de inteligent, cu simtul mirosului foarte dezvoltat pentru un levrier, curajos, energic, iute, puternic. Foarte sensibil si devotat, daca este despartit de stapanul sau nu se va adapta in alta parte, ca semn de protest refuza sa mai manance; iubeste foarte mult copiii.

Este folosit la vanatoarea de lupi – dupa cum ii arata si numele – si la vanatoarea de animale mari, cerbi, mistreti. De asemenea, este folosit ca un excelent paznic, caine de insotire si aparare. Se adapteaza usor vietii de apartament.

Standard

Aspect general. Nu trebuie sa fie greu si masiv, ca Dogul german, ci trebuie sa se asemene, mai degraba cu Deerhoundul. De talie foarte mare, impunand respect, viguros dar totusi mladios, cu miscari usoare si sprintene. Capul si gatul sunt purtate in sus, coada la extremitate este usor incovoiata in sus.

Capul. Este lung, arcadele usor proeminente, cu o mica adancitura intre ochi, stopul lin, craniul nu prea lat, botul lung si usor ascutit.

Ochii sunt de culoare inchisa.

Urechile, mici, sunt purtate ca la Grey hound.

Muscatura ideala, in foarfece; se accepta si muscatura in cleste.

Gatul este destul de lung, puternic muscularizat, bine arcuit, fara salba sau piele flasca in jurul gatului.

Trunchiul . Torace adanc, piept foarte adanc si lat, spinare relativ lunga, sale arcuite, abdomen bine supt.

Membrele posterioare. Coapsa si gamba sunt musculoase, lungi si tari, jaretul coborat si bine plasat, fara rasucire sin afara sau in interior.

Labele sunt de marime mijlocie, rotunde, nedeviate, cu degetele stranse si arcuite. Ghiarele sunt tari si curbate.

Coada este lunga, de grosime moderata, usor curbata, bine acoperita cu par des si aspru.

Parul pe corp, pe membre si pe cap este aspru si dur, deaspura ochilor si sub maxilar este deosebit de aspru si lung.

Culorile permise sunt: cenusiu, tarcat, rosu, negru, alb curat, precum si toate culorile Deerhoundului.

Greutatea si talia. Pentru masculi, minim 55 kg si 79 cm, pentru femele 42 kg si 71 cm. Valorile mai mici sunt excluse din competitii. Este de dorit o talie cat mai mare (ideal 80 – 90 cm), perfect echilibrata, adica vigoare, simetrie, mobilitate, curaj.

Defecte. Cap prea usor sau prea greu, frunte boltita, urechi mari sau atarnate, gat scurt, salba, piept prea lat sau prea stramt, spinare inseuata sau prea dreapta, membre anterioare curbate, labe deviate, degete rasfirate, coada prea incovoiata, trunchi prea scurt, pleoape roze sau brune, oricare alte culori in afara de negru la buze si la trufa, ochi de culoare prea deschisa.

Rase de caini - ogarii - Barzoi

Standard F.C.I. nr. 193


Tara de origine : RusiaTalia :

• femele 68 – 78 cm
• masculi 75 – 85 cm

Daca in Vestul Europei, “Barzoi” desemneaza rasa propriu-zisa, in Rusia acelasi cuvânt este numele generic pentru toti Ogarii (numele rasei fiind “Rsuskaia Psovaya Borzaia”).

Nascut pentru vânatoarea de lupi, Barzoiul are o rezistenta si o forta incredibile, si este deosebit de curajos. Dar ramâne un Ogar deosebit de elegant, cu o miscare aeriana.

Intr-un text publicat in 1890 la Moscova de catre M. Gubinin citim ca in secolele XVII si XVIII existau câteva tipuri de Barzoi in Rusia. Ceea ce ii diferentia era roba: unii aveau roba mai bogata, erau ceva mai mari si se gaseau in partea de Nord a Rusiei, iar altii aveau roba mai putin bogata si se gaseau in partea de Sud a Rusiei. Mai exista si o varietate cu blana ondulata si nu foarte lunga, numita Kurland, varietate folosita la vanatoarea de iepuri si de mistret. Se pare ca acest caine mare si puternic a contribuit mai mult decât oricare alta rasa existenta la ora respectiva in Rusia la formarea Barzoi-ului modern (care apare in sec. XIX). 

La vremea respectiva, Barzoi-ul era crescut in canise mari si erau selectionate exemplarele cele mai robuste si mai puternice. Metodele de selectie si de dresaj pentru vânatoare erau pastrate in mare secret de fiecare crescator. Dupa 1860, odata cu renuntarea treptata la sistemul feudal, dispare incet incet si ritualul de vanatoare, ceea ce duce la scaderea numarului de crescatori si, implicit, a exemplarelor de Barzoi. In 1873, pentru a impiedica disparitia acestei rase, se infiinteaza la Moscova o “Societate de propagare a rasei adevarate de Barzoi si de sustinere a crescatorilor”. La data respectiva existau sapte crescatori de Barzoi in toata Rusia, lucru neschimbat pana in 1917, când Revolutia a pus capat superbei lor productii.

Rasa este salvata de la disparitie de catre englezi. In 1870, Tarul a oferit un cuplu de Barzoi viitorului Rege Eduard VII (Molodetz si Owaldzka), acesta a inceput sa ii prezinte in cadrul unor expozitii canine. In 1890, Ducesa de Newcastle pune bazele unei crescatorii de Barzoi sub afixul “Notts”. In acest fel, patrimoniul genetic al rasei a fost salvat.

Rawdon Lee descrie Barzoiul in detaliu in cartea sa « Modern Dogs » (1893), insistand asupra frumusetii capului, asupra calitatii robei, asupra culorii ochilor (intotdeauna asortata cu culoarea robei) si asupra calitatilor cele mai importante la aceasta rasa : marimea (trebuie sa fie mai mare decat un deerhound, spune el), musculatura, profunzimea toracelui, si, foarte important, forta maxilarului (dotat cu dinti mari si puternici).

Ogari cu caracter minunat, foarte apropiati de stapan (de multe ori de un singur membru al familiei, pe care il aleg ei), linistiti, echilibrati, rabdatori cu copiii si foarte atenti in compania lor, pot fi cateodata incapatanati, se supara daca sunt certati pe nedrept dau de inteles ca se simt nedreptatiti. Pot convietui cu pisici, cu conditia sa fie invatati de mici sau sa primeasca educatia adecvata (rabdare si consecventa), daca sunt adoptati la o varsta mai inaintata. 

Foxhound

Rase de caini – Foxhound

Foxhound englezesc

Foxhound-ul englezesc este o rasa veche, create la mijlocul secolului al 15-lea prin incrucisarea cainelui Staghound cu ogari, terrieri si chiar buldogi. Au rezultat exemplare de caini cu o iuteala exceptionala, parcurgand intre 6-7 km in numai 8 minute. Mai tarziu, acest tip de caine a devenit rasa natioala a Angliei.

Raspandit in special in SUA unde este foarte apreciat, Foxhound-ul este un caine puternic, rezistent si iute. Constitutia corpului ii confera o mare tenacitate. Corpul este solid, musculos, cu pieptul foarte adanc si spatele lung, puternic si drept ; membrele, cu osatura puternica sunt perfect drepte ; capul este osos, bine dezvoltat, lung, nu prea lat, craniul este mare, rotund, cu nasul destul de dezvoltat, botul de lungime mijlocie si lat. Ochii sunt rotunzi, mari, castanii, cu arcade bine pronuntate, sunt expresivi. Urechile sunt prinse de partea superioara a craniului, groase, nu prea lungi si lipite de cap. Parul este des, scurt si neted.

Foxhound-ul este un caine curajos, foarte prietenos si sociabil, devotat stapanului si casei in care traieste.

Fiind utilizat la vanatoarea de vulpi a capatat numele de Fox, gonitor si de hartuiala. Datorita fortei sale musculare deosebite, a fost utilizat prin diverse incrucisari la imbunatatirea raselor franceze, carora le-a conferit o exceptionala iuteala si forta.

Standard

Inaltime: Mascul/Femela : 58 cm
Greutate: Mascul/Femela : 35 kg
Culoarea parului: Alb cu negru, cu semne rosii la cap ; alb si portocaliu sau culoarea bursucului ; tricolor cu manta inchisa.

 

Foxhound american

Foxhound-ul american este cea mai veche rasa de vanatoare din America. Asupra originii sale exista mai multe teorii, unele sustin ca a fost adus in america odata cu descoperirea acesteia si ca era folosit impotriva indienilor nu pentru vanatoare, alte teorii sustin ca Foxhound-ul american se trage din cel englezesc. Mai sigur este ca Foxhound-ul de astazi provine din cainii Fox de Virginia si de Maryland ; exista mai multe varietati de Fox cu nume diferite dupa numele echipajelor marilor personalitati americane..

Foxhound-ul american este un caine mare si puternic, corpul musculos, fara a fi insa greoi da impresia de voiciune si forta. Pieptul este adanc dar putin mai ingust,spatele potrivit de lung, musculos si puternic, membrele puternice, cu osatura solida, capul destul de lung si usor bombat, craniul mare si lat. Urechile sunt lungi, prinse destul de jos, fine, cu marginea rotunjita, lipite de cap si indoite putin spre obraji ; coada, atasata destul de sus, usor curbata si cu perie, este purtata vesel in sus ; parul des, aspru, de lungime medie.

Foxhound-ul american este un caine tenace, curajos si rezistent, cu o mare viteza , poate parcurge chiar si 150 de km in timp scurt fara sa fie prea obosit.

Este un excellent caine de vanatoare pentru vulpi, un foarte bun gonitor si de hartuiala.

Standard

Inaltime: Mascul : 56-63 cm, Femela : 53-61 cm
Greutatea: Mascul : maxim 30 kg, Femela : maxim 28 kg
Culoarea parului : toate culorile

Rase de caini - ogarii - Ogarul Afghan

Rase de caini - ogarii - Ogarul Afghan (Afgan)

Standard FCI nr. 228a


Talia :

• femele 63 – 69 cm
• masculi 68 – 74 cm

Ogarul Afghan are o istorie foarte bogata, primele surse sigure datând din 1813: este vorba de un tablou reprezentand un “Meenah de Jahur” cu arc si sageti, insotit de un Afghan. Se pare ca descinde din Saluki, si ca toate numele Ogarului Persan din secolul XIX (si anume: Câinele de Kaboul, Cainele de Belouchistan, Tazi) desemneaza de fapt Ogarul Afghan.

Pentru ca habitatul sau originar se intindea de la desert pana la munti, se pare ca existau de la bun inceput doua feluri de Ogar Afghan, fiecare din ele adaptata la mediul in care traia.

Ogarul Afghan de desert era mai mare, mai usor si mai elegant, cu roba mai putin importanta si matasoasa. Inrudirea sa cu Saluki e ceva mai evidenta. Afghan-ul de la munte era mai indesat, cu osatura mai puternica, mai mic de statura, cu roba deasa si aproape lânoasa. Ambele tipuri erau adaptate la viata nomada a stapanilor lor, si la vanatoarea de vanat mare.

Tazi sau Ogarul Afghan si-a facut aparitia in Europa pentru prima data la sfârsitul sec. XIX si s-a stabilit in Anglia la inceputul sec. XX. Primul exemplar a fost prezentat la o expozitie oficiala in 1907 si se numea Zardin (originar din provincia Seistan, intre Afghanistan si Iran).

Zardin a fost cumparat de Regina Alexandra si in 1907 Kennel Club-ul a stabilit standardul rasei in functie de el. Intre 1914 si 1918, pe timpul razboiului, nu s-a mai importat niciun exemplar. 

 

 

In 1920, Bell Murray a introdus in Anglia sase Afghani, cei mai multi provenind din Belouchistan. Ei vor constitui bazele canisei « Bell Murray ». In paralel, Dna Amps a adus in Anglia in 1925 mai multi Afghani, dintre care unul extrem de frumos (Sirdar, adus de la regele Amanullah, foarte bine proportionat, dar mai indesat decat cei ai lui Bell Murray, si cu roba foarte bogata). Dna Amps a ales, ca nume pentru canisa sa, « Ghazni ». Din acel moment, in Anglia au inceput sa se dezvolte doua tipuri de Ogari Afghani.

Un Afghan necesita o intretinere specifica si constanta, e foarte important de stiut. Intretinerea înseamna timp si bani, cei care doresc sa achizitioneze un Ogar Afghan ar fi bine sa discute mai intai cu un crescator serios care este in stare sa le explice pe larg absolut tot ce tine de intretinerea unui Afghan. Totusi, faptul ca Afghanul necesita o întretinere aparte nu trebuie sa va sperie sau sa va indeparteze de aceasta rasa. Nu uitati ca toate momentele pe care le dedicati Afghanului – chiar daca acestea inseamna spalare, pieptanare, etc – sunt momente in care simte ca sunteti alaturi de el si cu sufletul, momente de complicitate, si nu o constrangere. Si sunt atat de frumosi cand sunt ingrijiti!

Nu este cainele care va astepta ordine din partea dumneavoastra 100% din timp, este un caine independent, inteligent si mandru. Dar asta nu il impiedica sa fie foarte atasat de stapan. 

morfologie canina

Exteriorul cainelui – capul si gatul

In functie de rasa, cainele prezinta o mare varietate a aspectului exterior. Aceasta se datoreaza atat factorilor ereditari, cat si conditiilor mediului inconjurator si naturii serviciilor pentru care cainele este destinat. Forma, dimensiunile, asezarea si structura partilor corporale externe, precum si raportul ce exista intre acestea, are o deosebita importanta in aprecierea constitutiei corporale a cainelui, in determinarea rasei si a aptitudinilor sale de lucru. Infatisarea generala, caracterele exterioare cat si atitudinea si miscarile cainelui reprezinta indicatii pretioase despre sanatatea si rezistenta constitutionala a animalului, despre adaptarea lui biologica la mediu, despre calitatile si particularitatile de conformatie utile serviciului pentru care este destinat.


Pentru aprecierea unui caine, din punct de vedere al exteriorului, trebuie sa cunoastem regiunile corporale, cu caracteristicile lor naturale, precum si diferitele dimensiuni ale acestora.

Forma, dimensiunile si asezarea diferitelor regiuni corporale se prezinta, in general, comparativ, o regiune raportandu-se la o alta sau la intregul corp, intre acestea trebuind sa existe o anumita proportionalitate. Prin natura lucrurilor insa, datele cu privire la exteriorul cainelui sunt relative, ele neputand fi incadrate intotdeauna intre anumite valori.

Capul

Este partea cea mai expresiva dupa care apreciem frumusetea, temperamentul si caracterul cainelui, elementul principal in determinarea rasei. El este constituit din mai multe regiuni, delimitate prin linii imaginare, satbilite in functie de baza anatomica care sustine regiunile respective.

Capul cainelui difera ca dimensiune, greutate, forma, profil etc., in functie de rasa, sex si varsta. Raportat la restul corpului, capul cainelui poate fi mare sau mic, lung sau scurt, larg sau ingust, patrat, conic, dreptunghiular, concav sau convex etc. Ca aspect general capul poate fi uscat, uscativ sau sculptat, greu sau grosolan. In general capul cainelui trebuie sa fie potrivit de mare, potrivit de incarcat si proportional cu restul corpului, iar forma depinde in functie de rasa.

Fruntea are ca baza anatomica oasele frontale si este limitata posterior de creasta occipitala, anterior de linia nasului la nivelul unghiului cranio-facial (stopul). Pe partea laterala este limitata de sprancene si ochi, partea superioara a obrazului si a urechilor.

Regiunea cranio-frontala poate fi lunga, scurta, larga, ingusta, plata, concava, convexa.

Rorunjimea capului este data de forma crestei occipitale. Aceasta creasta este foarte rotunjita la Pechinezi, este neteda la Setteri si foarte proeminenta la Ogari.

Stopul reprezinta unghiul dintre frunte si bot (linia nasului). Este o adancitura in craniul fetei, in fata liniei fruntii, ca o treapta in fata ochilor, al carui ungi fata de linia nasului determina profilul. El poate fi: adanc si scurt (ca la Bulldogul francez), bine dezvoltat si in unghi drept ( ca la Pointer), putin pronuntat (ca la Airedale Terrier) si sters ( ca la Bullterrier). Aspectul stopului da forma profilului si caracterizeaza marile tipuri morfologice. Profilul cefalic poate fi: rectiliniu, la care stopul este marcat si linia fruntii este oarecum paralela cu linia nazala (ex: Cockeri); convex, la care stopul este sters si linia fronto-nazala este aproape continua (ex: Ogari); concav, la care stopul este foarte adanc iar regiunea nazala este foarte scurta (ec: Pechinezi).

Botul este limitat in sus de frunte si ochi, in jos de nas iar lateral de obraji si buze. Botul poate fi lung, scurt, patrat, gros, larg, drept, ascutit, foarte alungit (ex: Ogari) sau foarte scurt (ex: Bulldog). Lungimea botului este raportata la frunte; botul este scurt sau lung daca este mai scurt sau mai lung decat fruntea. Silueta sau profilul liniei superioare a botului poate fi: dreapta (Setteri), convexa si formeaza un bot coborat (Bullterieri) si concava, care formeaza un bot ridicat, in vant sau pointerin (Pointeri).

Linia nasului este linia superioara a regiunii nazale si este determinata in partea posterioara de stop si anterioara de trufa si nari. Este foarte lunga la Ogari si foarte scurta la Pechinezi.

Trufa este portiunea lipsita de par de la inceputul regiunii nazale. Este colorata in functie de culoarea generala a cainelui. De obicei, este de culoare neagra: la cainii cu blana de culoare deschisa este cenusie; la cainii cu blana in mai multe culori este patata. Trufa trebuie sa fie pigmentata uniform, fara sa aiba pete albe, care sonstituie un defect de frumuseste. Trufa roz este un defect grav, ea denota lipsa pigmentului, apare frecvent la pui, dar progresiv trece cu varsta. Trufa este mobila si umeda si prezinta pe suprafata ei niste striatii specifice fiecarui caine. Amprenta acestor striatii constituie mijlocul ideal de identificare a cainelui, ca si amprenta digitala la om. Luarea amprentei trufei este o operatiune simpla, se aplica un strat subtire de tus si se apasa trufa cu o bucata de hartie alba. Trufa trebuie sa fie umeda, din aceasta cauza are o temperatura mai scazuta decat cea a corpului. Trufa calda nu inseamna neaparat o stare febrila deoarece ea este calda dupa somn, cum si trufa rece nu exclude o stare febrila. Trufa uscata si crapata indica intotdeauna o boala.

Narile au forma de virgula intoarsa si trebuie sa fie bine deschise. La cainii sanatosi nu sunt lipite si nici nu prezinta secretii.

Buzele (superioara si inferioara), confera profilului cefalic partea interioara. Buzele pot fi bine afrontate (proeminente) asa cum au Ogarii, sau buza superioara depaseste buza inferioara si atunci aspectul botului este patrat (Dog german). Buza superioara o acopera pe cea inferioara iar la comisuri prezinta falduri, care atrna in lateral. Acestea sunt mai pronuntate la rasele de prepelicari si la Dogi. Cand faldurile sunt prea mari, constituie un defect. La Ogari si Fox Terrieri, buzele sunt sucrte si se inchid perfect.

Obrazul constituie partea laterala a capului, este format din doua parti: partea plata, care are ca baza anatomica muschiul maseter, si buzunarul obrazului, care prelungeste partea plata inspre partea anterioara.

Ochii dau cainelui expresia fetei. Sunt situati pe fetele laterale ale capului, de fiecare parte a fruntii, intre craniu si fata. Sunt formati din globul ocular, cavitatea orbitara, muschii ce fac ochiul sa pivoteze pe diferitele lui diametre, pleoapele, corpul clignotant (a 3-a pleoapa) si aparatul lacrimal.

Ochii cainelui difera de la o rasa la alta, forma lor este o particularitate caracateristica de rasa, poate fi ovala, alungita (migdala) si rotunda. Cainii nordici au, in general ochi migdalati. Dupa cum sunt plasati deosebim ochi drepti, asezati pe acelasi plan si cu unghiurile de aceeasi linie dreapta si ochi oblici, care au unghiurile externe mai sus decat cele interne, astfel incat linia dreapta nu poate uni dacat o pereche de unghiuri. La cainii cu profil rectiliniu (Ciobanesc german), ochiul are o pozitie usor laterala si o forma alungita, la cei cu profil concav (Boxer), ochii sunt plasati mai in fata si deschiderea este mai rotunda, la cainii cu profil convex (Bullterier), ochii sunt foarte migdalati si au o vedere laterala. Ca asezare in orbita se deosebesc ochi asezati adanc, iesiti in afara si asezati normal. Ochi holbati gasim mai frecvent la rasele pitice si la cainii cu fata scurta. Orbitele sunt orientate mai mult in fata decat in lateral. Pupila este rotunda si se deschide in mod diferit. Irisul determina culoarea ochilor.

Arcadele orbitare sunt mai mult sau mai putin proeminente. Pe ele se formeaza sprancenele care, uneori, prin marimea si asezarea lor, dau capului aspectul de zbarlit.

Urechile sunt formate din cartilagiul auricular si muschii auriculari si sunt situati pe partile laterale si superioare ale capului.Muschii pot fi atrofiati ca la om si, in consecinta, urechile vor fi imobile sau, din contra, foarte dezvoltati si atunci urechile sunt foarte mobile indreptandu-se in directia celui mai slab sunet. Marginea posterioara a urechii are pe partea inferioara un pliu al pielii.

Forma si felul in care sunt purtate sunt foarte diferite, in functie de rasa. Dupa felul cum sunt purtate, urechile se impart in: urechi drepte sau ridicate; urechi semiandoite sau semidecazute; urechi complet cazute sau atarnande.

Abaterile de la prevederile standardului privind forma, marimea si portul urechii exclud cainele de la concurs.

Ceafa, aflata la extremitatea posterioara a capului, are ca baza anatomica osul occipital cu creasta lui. La rasele Brac, Setter irlandez si la alti caini de vanatoare, occipitalul formeaza o protuberanta bine vizibila.

Gatlejul este regiunea cuprinsa intre jgheabul submaxilar si partea superioara a gatului. Difera, ca lungime, de la o rasa la alta.

Gatul este regiunea care leaga capul de trunchi. Baza anatomica a gatului o constituie vertebrele verticale cervicale si muschii care pun in miscare capul. Gatul poate fi lung sau scurt, in raport cu lungimea capului si poate fi gros, subtire sau potrivit de gros; incarcat (masiv) sau uscativ, dupa dezvoltarea si intinderea musculaturii; poate fi prins sus, prins jos, prins normal, purtat orizontal (Bulldogul englez), oblic sau vertical. Gatul cu salba (pliu longtudinal al pielii, drept sau cutanat, pe fata inferioara a gatului) este un defect. Gatul are un rol dinamic in pastrarea echilibrului cainelui. De aceea, el trebuie sa fie bine prins de cap si trunchi, sa fie suficient de puternic si musculos pentru a asigura miscari libere si usoare ale capului.

Tipuri de pat pentru caine

Unde doarme cainele nostru? Este evident ca patul nostru sau canapeaua sunt si ele optiuni dar nu sunt intotdeauna alegerea ideala. Cainele are nevoie sa se retraga si sa se relaxeze intr-un refugiu confortabil, pe care sa il recunoasca drept "locul" sau. Un pat special reprezinta una dintre nevoile de baza ale unui caine. Alegerea celui mai bun pat poate fi destul de grea in situatia in care avem nenumarate variante din care sa alegem.

Patul standard pentru caini arata ca o perna si se gaseste in multe forme, marimi, materiale si culori. Unele dintre aceste paturi sunt umplute cu bucati mici de cedru pentru a indeparta insectele si mirosurile neplacute. Majoritatea paturilor standard au invelitoare care pot fi schimbate si spalate. Acest tip de pat este foarte bun pentru toate rasele de caini dar poate fi inconfortabil pentru cainii mai batrani sau pentru cei cu probleme ortopedice.

Patul in forma de cuib se aseamana cu cel standard, diferenta constand in faptul ca marginile acestui pat sunt ridicate, dandu-i un aspect de cuib. Acest tip de pat poate fi construit pentru a semana cu o canapea iar marginile ridicate sunt perfecte pentru cainii carora le place sa se "cuibareasca" intr-un loc strans. Un alt tip asemanator de pat este cel in forma de aluna, cu margini ridicate si pufoase. Cainii adora aceste paturi care se gasesc, de obicei, in forma rotunda sau ovala. Totusi, unii caini batrani sau bolnavi vor avea dificultati in a se urca si a cobora din acest tip de pat tocmai pentru ca au marginile ridicate si moi.

 

 

Patul ortopedic este creat special pentru cainii mai in varsta sau pentru cei cu probleme ortopedice. Aceste paturi sunt umplute cu o spuma densa pentru a nu supune incheieturile cainelui la un nivel ridicat de presiune. De asemenea, paturile ortopedice sunt ideale pentru cainii slabi, precum Greyhound sau Whippet.

Patul ridicat este mai degraba interesant pentru oameni decat eficient pentru caini. Faptul ca patul se afla deasupra podelei ii fereste pe caini de podeaua rece sau murdara iar insectele vor ajunge mai greu in cuibul patrupedului. Paturile ridicate nu sunt indicate cainilor cu probleme ortopedice sau raselor care sunt predispuse la probleme cu spatele, ca Teckel-ul. De asemenea, saritul din si in pat poate cauza rani sau disconfort.

Patul acoperit este construit pentru a arata ca o casuta sau un cort si este preferat, in special, de rasele de mici dimensiuni. Aceste paturi sunt foarte bune si pentru cainii timizi carora le place sa se ascunda. Alte feluri de paturi includ saltele care se incalzesc, asemanatoare coverturilor electrice si paturi pentru racorire, umplute cu apa sau cu un gel special, foarte indicate cainilor care se supra-incalzesc repede, precum cei din rasa Bulldog.  

Clasificarea raselor

Clasificarea raselor canine pe grupe

Rasele de caini sunt impartite in mai multe grupe in functie de caracteristici si utilitate - specialistii chinologi le catalogheaza dupa cum urmeaza:   Grupa I: Ciobanesti, de paza, protectie si utilitari Grupa a II-a: De paza si protectie Grupa a III-a: Terrieri - caini de vizuina Grupa a IV-a: Teckeli Grupa a V-a: Gonitori pentru vanat mare, pontatori si de hartuiala Grupa a VI-a: Gonitori pentru vanat mic, pentru hatisuri Grupa a VII-a: Prepelicari, pontatori (nu include rasele britanice) Grupa a VIII-a: Caini de vanatoare, pontatori-aportori, scotocitori (include rasele britanice) Grupa a IX-a: Insotitori, de agrement Grupa a X-a: Ogari (levrieri) In continuare, mai ales pentru cei care sunt la inceput, vom folosi o clasificare mai simpla, compusa din cinci categorii principale: ciobanesti, utilitari, de vanatoare, de agrement si levrieri.

Cainii insotitori si

Cainii insotitori si de agrement

Cainii de agrement sunt in general de talie mica si mijlocie si sunt o companie placuta, amuzanta si decorativa. Anumite rase provin din alte grupe - Dalmatianul, chiar daca originea lui este controversata iar chinologii nu au ajuns inca la o concluzie, specialistii sunt de acord asupra unui singur fapt - este un caine utilitar; terrierii sunt foarte cunoscuti pentru calitatile lor de vanatori. Cu toate acestea, majoritatea au aparut pentru a servi scopului lor actual - acela de fiinte dragute, gingase si simpatice, cu personalitati placute, care sa ne tina companie.

Este interesanta povestea pechinezului, cunoscut de peste 2000 de ani, care a fost creat special si exclusiv pentru Curtea Imperiala. Noua rasa, obtinuta prin incrucisarea intre Lhassa-Apso si Pai, trebuia sa intruneasca patru calitati, definite in spiritul vremii: eleganta tigrului, impetuozitatea leului, agilitatea maimutei si agresivitatea dragonului.

Rasele europene au fost create pentru a tine tovarasie femeilor din inalta societate care nu luau de obicei parte la vanatoare si preferau compania celorlalte doamne din lumea buna. Astfel, frumusetea, eleganta, temperamentul si dimensiunile cainelui de agrement au devenit criteriile principale de selectie pentru crescatorii profesionisti.

Cainii de agrement sunt excelenti tovarasi de joaca pentru copii, pe care ii insotesc cu placere si ii apara cu devotament. Sunt mereu in alerta, energici si jucausi, cu o personalitate incantatoare, plini de indrazneala si vitalitate.

Cainii de vanatoare

Cainii de vanatoare - pontatori, de hartuiala, de vizuina, aportori, scotocitori

Grupa cainilor de vanatoare este cel mai bine reprezentata ca numar de rase si varietati, de la terrierii si teckelii plini de vioiciune, care urmaresc prada pana in adancul viziunii si pana la cainii de aret, care se transforma in "stane de piatra" cand simt vanatul, cu coada vibrand de incordare.

Existenta unui numar atat de mare de rase de vanatoare se explica prin varietatea vanatului. Unele animale sunt mici si rapide, altele sunt masive si greoaie; unele se ascund in viziuni, altele ataca feroce - astfel, omul s-a adaptat vanatului sau, si a creat cate o rasa pentru fiecare fel de vanatoare.

Majoritatea au un "aer aristocratic" (erau folositi in special de nobili, care au transformat vanatoarea din necesitate in agrement) si, spre deosebire de rasele din celelalte grupe, urechile lor nu se cupeaza; coada insa, da - la cei mai multi dintre ei.

Se pare ca aceasta practica a cuparii cozii (intrata in standardul raselor respective) nu a aparut ca o "corectie" estetica, ci ca o necesitate - in timpul goanelor prin hatisuri coada se umple de scaieti sau se poate agata de ceva iar in cazul unei confruntari cu vanatul cainele poate fi apucat de coada! In ultima vreme insa, din ce in ce mai multi proprietari renunta la cuparea cozii - chiar daca acest lucru constituie defect care se penalizeaza in concursurile de frumusete canina.

Cainii de vanatoare au mirosul mai ascutit decat al celorlalte rase, sunt mai energici si mai activi, iar vederea si auzul sunt exceptionale. Sunt atenti la orice sunet sau miscare si isi atentioneaza, mai mult sau mai putin zgomotos, stapanul. 

Cainii utilitari

Cainii utilitari, de paza si protectie

Cainii utilitari au origini diferite, desi se pare ca stramosii lor sunt in mare parte molossi agresivi, de talie mare. Rasele cunoscute astazi au fost create de crescatori profesionisti prin selectii riguroase, menite sa conserve sau sa accentueze anumite caracteristici, si au fost utili oamenilor in cele mai variate domenii. In prezent, ei sunt folositi in special pentru paza si protectie si din ce in ce mai mult in politie.
Cainii utilitari sunt foarte receptivi la insusirea comportamentului conditionat prin dresaj, fiind capabili sa invete si sa execute cele mai dificile si variate comenzi. Cainii de paza si aparare (preponderent rase germane: Dobermann, Rottweiler, Schnauzer, Dog German, Boxer), au o personalitate puternica si independenta care printr-un dresaj adecvat (care cere fermitate, in nici un caz violenta) se transforma in discilpina. In grupa cainilor utilitari se regasesc si cainii de sanie (Husky, Samojed), cainii de lupta (Tosa, Bulldog, Mastiff) si cainii salvatori (Saint-Bernard, Terra Nova
Cainii utilitari au o tinuta mandra, care emana forta, sunt inteligenti si loiali. Stapanul trebuie sa aiba "mana forte" si hotarare - cu toate acestea, metodele de dresaj agresive nu sunt recomandate - corectiile fizice (bataia) sau metodele alternative bazate pe socuri electrice risca sa distruga calitatile native ale cainelui care poate deveni fricos, agresiv, viclean si razbunator (in special Dobermannul).

Cainii ciobanesti

Supranumiti si "caini de turma", cainii ciobanesti au un talent innascut pentru a asigura "ordinea si disciplina" turmelor care le sunt date in paza. Foarte curajosi si devotati, nu ezita sa infrunte intrusii, fie oameni sau fiare. Unii dintre ei sunt folositi astazi pentru paza si aparare, cel mai cunoscut exemplu fiind Ciobanescul German (cunoscutul "Caine-Lup"). Primii caini ciobanesti au fost de talie mare, dar pe parcursul timpului rasele s-au diversificat, astfel incat exista in zilele noastre si ciobanesti de talie mijlocie (Pumi, Ciobanescul Suedez, Welsh, Sheltie). De asemenea, ciobanii preferau ciobanestii cu blana alba, pentru a-i putea deosebi, in cazul in care turma era atacata, de lupi sau ursi. Temperamentul unui ciobanesc trebuie sa fie echilibrat, hotarat, dinamic si ferm; cainele trebuie sa indeplineasca corect si fara intarziere comenzile, trebuie sa fie inteligent si sa fie capabil de orice sacrificiu pentru stapanul sau. Aceste caracteristici sunt native la cainii ciobanesti, dar numai dresajul adecvat le pune cu adevarat in valoare. Exista si trei rase romanesti de caini ciobanesti - Ciobanescul Romanesc si Ciobanescul Mioritic, omologate de FCI (Federatia Chinologica Internationala) in 2005, si Ciobanescul Romanesc de Bucovina, care inca nu este omologat FCI.

Ogarul Englez

Ogarul Englez (Greyhound)

OGAR ENGLEZ
GREYHOUND
LEVRIER ANGLAIS A POIL RAS

Descinde din timpuri preistorice, cand omul avea nevoie de un caine rapid pentru a vana. Mai tarziu, arcul si apoi pusca au inlaturat aceasta necesitate, dar greyhoundul si-a pastrat instinctul de urmaritor, fiind folosit astazi mai mult la curse.

Are aceeasi vechime ca si Ogarul Afgan. Regele David a afirmat ca "miscarile ogarului sunt la fel de frumoase ca miscarile unui cal sau ale unei femei''. Morminte egiptene si monumente asiriene ne fac cunoscut faptul ca Ogarul cenusiu exista de mai bine de 4000 de ani. Greyhoundul este un urmas al Ogarului egiptean si al Ogarului arab Sloughi. Si-a facut aparitia in Europa de-abia in Evul Mediu, fiind adus din Tara Sfanta de catre regele Ludovic cel Sfant. In aceasta epoca erau folositi la vanatoarea de cerbi, lupi, vulpi si iepuri.

Daca pe distante mari nu este cel mai tenace, este, totusi, cel mai iute. Forma sa aerodinamica ii permite o viteza si o rezistenta remarcabila. Este un caine inteligent, cu o iuteala exceptionala, de o mare vioiciune, cu o remarcabila forta de rezistenta, perseverent, suplu, curajos, mandru, rezervat. Greyhoundul este foarte bland, afectuos si fidel stapanului sau, cand traieste in intimitatea acestuia.

STANDARD
ASPECT GENERAL

Aspectul tipic al Greyhoundului se caracterizeaza printr-o constitutie viguroasa, corp proportionat, bine echilibrat, simetric, cu o o musculatura formidabila, capul si gatul lung, umerii bine plasati toracele adanc, trunchiul vanjos, salele arcuite, cu membre viguroase si labe sanatoase si o suplete a membrelor care subliniaza, in mod deosebit, calitatile sale specifice, exceptionale.

Capul este lung, de latime moderata, craniul este plat, stopul lin, maxilarul bine cizelat. Ochii sunt stralucitori, inteligenti, de culoare inchisa. Urechile sunt mici, cu textura fina, asa zise ,,petale de trandafir''. Dintii sunt albi si vigurosi, incisivii de sus atingandu-i pe cei de jos.

Gatul este lung si musculos, elegant arcuit, bine inserat in umeri.

Umerii sunt oblici, orientati bine inapoi, musculosi dar fara sa fie incarcati, cu marginile superioare bine conturate; sunt lungi si verticali, cu osatura buna. Coatele sunt libere si bine asezate. Chisita este de lungime medie, putin proeminenta. Coatele, chisita si degetele sa nu fie deviate nici in afara, nici inauntru.


Trunchiul
Toracele este adanc si lat asigurand spatiul necesar inimii si plamanilor. Coastele, profunde, proeminente, sunt orientate inapoi. Abdomenul este mult ridicat in sus. Spatele este mai degraba lung, lat si patrat. Soldurile sunt puternice si usor arcuite.


Membrele posterioare
Coapsa si gamba sunt late si musculoase, genunchii sunt bine angulati. Trunchiul si membrele posterioare trebuie sa fie de proportii ample permitand cainelui, cand sta in picioare, sa acopere un teren larg. Labele sunt de lungime moderata, solide, cu degete bine stranse, cu pernite tari.

Coada, lunga, inserata destul in jos, mai groasa la baza, subtiindu-se spre varf, este purtata in jos, cu varful usor curbat.

Parul este fin si des, strans lipit de corp.

Culoarea: negru, alb, roscat, cenusiu, brun, de culoarea caprioarei, brun-galbui, vargat, sau una din aceste culori pe fond alb.

Talia: Mascul: 71 – 76 cm; femele: 68.5 – 71 cm.

Greutatea: Masculi 25 – 30 kg, femela fiind mai mica trebuie sa aiba si o greutate mai mica.

Levrierii (ogarii)

Ogarii, datorita conformatiei corpului, adaptata la viteza, sunt excelenti caini de curse si de vanatoare. Toate rasele de ogari au caracteristici asemanatoare: cap alungit, corp suplu, torace dezvoltat, talie ingusta, osatura fina si picioare lungi. Anglia este tara in care cursele de ogari si-au castigat titlul de sport aristocratic. Intrucat ogarii urmaresc numai vanatul pe care il vad, initial cainii alergau la curse dupa un iepure viu; mai tarziu acesta a fost inlocuit de iepurele mecanic, care se foloseste si in zilele noastre. Cu toate ca si in prezent cursele de ogari sunt la moda, levrierii au devenit si ei caini de agrement datorita tinutei lor aristocratice si temperamentului prietenos. Cu toate ca se adapteaza destul de bine mediului de interior, sedentarismul dauneaza ogarului - acesta are nevoie de ore de miscare zilnica si viteza ca sa se mentina in forma. Ogarii sedentari devin obezi, plictisiti si tristi. Cu toate acestea, multi proprietari incep mult prea serios si mult prea de timpuriu exercitiile fizice "in forta" - acest necesar de miscare epuizanta pentru un caine obisnuit trebuie acoperit treptat. Osatura ogarului este foarte sensibila - de aceea, nu se recomanda ca puiul in formare sa fie alergat in exces, ci doar suficient cat sa isi risipeasca energia si sa capete un tonus bun. Sunt inteligenti, curajosi si le place miscarea in aer liber. Sunt partenerii ideali pentru persoane active, care fac zilnic jogging sau merg kilometri intregi cu bicicleta.

Chart Polski

Rase de caini - ogarii - Chart Polski (ogarul polonez)

Standard FCI nr. 333

Tara de origine : Polonia

Talia :

• femele 68 – 75 cm*
• masculi 70 – 80 cm*

Standardul rasei a fost oficial acceptat in Polonia, tara de origine, în anul 1986.

FCI a omologat rasa doar în 1990.

Un autor rus sustine ca Chart Polski s-a nascut din combinatia Greyhound - Barzoi. Dar teoria nu este recunoscuta de polonezi, care sustin ca Chart Polski exista pe teritoriul tarii lor cu mult înainte de aparitia acestor doua rase in zona respectiva (sec. XVI). Cronicile vorbesc de altfel de existenta Ogarilor crescuti la curtea regelui înca din Evul Mediu. Mai mult decât atât, aceste cronici mentioneaza ca Ogarul Polonez a contribuit la formarea liniei Perchino, una din cele mai bune si cele mai cunoscute linii de Barzoi.

Chart Polski este un câine de talie mare, puternic, cu muschi bine dezvoltati, fara a fi insa greoi. Miscarea sa e aeriana si energica în acelasi timp. 

Stapân pe sine, rezervat, curajos, Chart Polski este, ca toti Ogarii, foarte sensibil si foarte atasat de stapân.

La ora actuala in Polonia, crescatorii si pasionatii de Chart fac mari eforturi pentru a promova aceasta rasa ancestrala, care aproape s-a stins in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial. Istoria Ploniei e una deosebit de zbuciumata, drept pentru care e surprinzator faptul ca s-au mai gasit documente din 1595 care descriu, în versuri, vânatoarea cu Ogari. Din aceste documente reiese ca Saluki s-a transformat intr-un Ogar puternic, adaptat la vânatoarea de lupi, adica in Chart.

E important sa mentionam operele pictorului Juliusz Kossak (1824 – 1899) în care apar foarte des reprezentati cai si Ogari. Exactitatea cu care sunt reproduse modelele fac ca operele lui Kossak sa aiba mai mult decât o « simpla » valoare artistica, si sa constituie o adevarata cronica ilustrata a Ogarilor în Polonia. La aceasta documentatie se adauga o bogata arhiva fotografica pastrata cu mare grija de proprietarii si pasionatii de Chart Polski.

Foto:

Foto 1: Vulcan
Foto 2: Duska of Joalland's Bay
Proprietar: Muriel Villain.